Cele mai confortabile închisori din lume

Când cei bogaţi şi educaţi au simtul răspunderii şi respect de sine, conştientează şi posibilitatea greşelii. De ce n-ar conştientiza faptul că pot ajunge ei înşişi, în urma unei greşeli la… închisoare. Prin urmare, construiesc închisori ca pentru sine, sau ca şi cum ar fi destinate propriilor copii (ca modalitate de pedeapsă întru educare, în cazul în care cel mic a spart vaza preferată a bunicii).

Plajă, plimbări călare, excursii în pădure, cursuri de limbi străine şi alte detalii ale cotidianului penitenciar în zece dintre cele mai confortabile închisori din lume.

 

Vestre Fængsel (Copenhaga, Danemarca)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Număr de deţinuţi: 530
Tip: închis, bărbaţi

Vestre este una dintre cele mai vechi închisori din Danemarca. A fost construită în 1895 şi deţine deţinuţi care execută pedepse de cel puţin cinci ani. Cu toate acestea, această închisoare, aşa cum povestesc toţi cei care au vizitat-o vreodată, lasă cele mai pozitive impresii.

Pe lângă sala de sport, bibliotecă şi centrul medical, există un magazin care vinde aproape tot ce găseşti în magazinele convenţionale, în afară de alcool. În plus, deţinuţii sunt plătiţi cu o indemnizaţie de 50 de coroane (aproximativ 7 €) pe zi, fiind posibile de asemenea şi venituri suplimentare, care le permit să primească de la 10 la 35 de euro pe oră. Închisoarea oferă de asemenea un sistem de învăţământ gimnazial.

Gardienii, dintre care aproape o treime sunt femei, parcurg o pregatire riguroasă (inclusiv psihologică) de trei ani, primind apoi pentru activitatea lor aproximativ € 3000 pe lună. Problemele guvernării închisorii pot părea amuzante: creşterea consumului de dulciuri în rândul deţinuţilor, care impune în Vestre o dată pe săptămână vizita la dentist.

Chiar dacă închisoarea este de tip „închis”, dispunând de ziduri şi zăbrele, uniformă poarta doar gardienii, care totusi nu deţin arme. O astfel de atitudine umanitara este costisitoare: angajaţii închisorii Vestre îi depăşesc pe deţinuţi.

Există concepţia conform căreia, nivelul de dezvoltare a societăţii poate fi judecat după modul în care tratează criminalii. În urma acestei logici, ţările cele mai dezvoltate din lume sunt cele scandinave, iar cele mai primitive (exceptând ţările lumii a treia) sunt SUA şi Rusia.

Conştiinţa cetăţenilor cere de obicei ca vinovatul să nu fie doar inchis, dar şi umilit. Cu toate acestea, ţări precum Norvegia sau Danemarca, nu sunt de acord, insistând că într-o societate civilizată, pedeapsa privării de libertate este suficientă în sine, fiind ca un tratament impus. Iar statisticile sunt in favoarea celor din urmă: în SUA, de exemplu, în închisori se întorc aproximativ 50-60% dintre deţinuti, iar în Norvegia, mai puţin de 20%.

 

Gelsenkirchen (Germania)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Număr de deţinuţi: 558
Tip: închisoare închisă, cu blocuri pentru femei şi bărbaţi

Construită în 1998, cu aproape 92 milioane € închisoarea Gelsenkirchen se întinde pe o suprafaţă de 100.000 de metri pătraţi şi este una dintre închisorile cele mai moderne din Europa (facuta în urma unui concurs de arhitectură). Teritoriul este divizat în părţi pentru bărbaţi şi femei, barăcile carora sunt construite în semicerc, încadrand un mare teren sportiv.

Fiecare parte are propria biserică şi bibliotecă, dar unele detalii diferă. De exemplu, bărbaţii au o şcoală (inclusiv cursuri de IT şi cursuri în limba germană ca a doua limbă), în timp ce femeile, spre deosebire de bărbaţi, pot merge sub supraveghere în afara penitenciarului.

Bărbaţii lucrează în ateliere de prelucrare a metalelor şi în spălătorii, iar femeile sunt angajate în domeniul comunicaţiilor, grădinărit şi sisteme de birou. De asemenea, atât bărbaţii cât şi femeile execută manufacturi conform comenzilor din afară.

La corecţia deţinutilor contribuie un personal destul de vast de psihologi, profesori, manageri, preoţi şi asistenţi sociali. Ei participă la programe speciale pentru tinerii delincvenţi, ca aceştea să nu-şi piarda abilităţile vieţii în libertate.

Rudele pot vizita închisoarea de trei ori pe lună, pentru 45 de minute în sala principală, iar deţinuţilor exemplari li se permite să comunice cu familia timp de 3 ore într-o cameră separată.

 

Halden Fengsel (Halden, Norvegia)


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Număr de deţinuţi: 248
Tip: închis, bărbaţi

Cea mai mare închisoare din Norvegia, deschisă în 2010, a reuşit să surprindă mass-media internatională. Este cunoscut faptul că standardele pentru tratamentul deţinuţilor în Norvegia sunt cele mai ridicate din lume, dar realitatea a depăşit cele mai curajoase  stereotipuri asociate cu „închisoarea scandinava”

Aici există propriul studio de înregistrări, cursuri de gătit, graffiti-uri realizate de cunoscutul artist Dolka Lundgren pe pereţii din curtea interioară şi o casă separată pentru rudele care vin în vizită. Toate acestea  fac din închisoare mai mult o pensiune.

Gardienii de aici nu poartă arme şi nici chiar cătuşe, iar pereţii exteriori sunt decoraţi cu cărămizi pentru o impresie cât mai puţin opresantă. Camerele, dificil de numit celule (de exemplu, nu există gratii la ferestre), amintesc mai degrabă de hotelurile ieftine.

Singurul lucru care aminteşte ca este vorba totuşi de o închisoare, sunt pereţii de 6 metri pe un perimetru de 30 de hectare, dar şi aceştea sunt acoperiţi cu verdeaţă. Cu atât mai surprinzător, cu cât aici îşi ispăşesc pedeapsa nu doar avocaţi neglijenţi şi cetăţeni ce nu şi-au plătit impozitul, dar şi criminali şi violatori, care cu toţii completează chestionare ce stau la baza planurilor de îmbunătăţire a condiţiilor de detenţie.

 

Justiz Zentrum Leoben (Leoben, Austria)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Număr de deţinuţi: 205
Tip: severitate minimă; bărbaţi, femei şi minori

Cladirea cea mai controversată a Austriei este situată în Styria, regiunea de origine al lui Arnold Schwarzenegger. Când fotografiile ultramordernului Centrul de Drept din Leoben au ajuns pe internet, s-au creat discuţii serioase, dacă se pot întretine criminalii în condiţii mai bune decât au mulţi austrieci, care nu ajung niciodată la închisoare.

Ca răspuns, direcţia penitenciarului a emis o declaraţie potrivit căreia este destul de simplu să construeşti o clădire de unde este imposibil să evadezi, dar să faci o închisoare unde oamenii pot rămâne oameni, este mult mai greu. Pentru acest scop, aici într-adevăr s-au creat toate cele necesare, începând cu designul: complexul este construit de faimosul arhitect austriac Josef Hohensinn şi atât la exterior cât şi la interior clădirea seamănă cu birourile corporatiste în stil hi-tech.

Ferestrele sunt făcute în aşa fel încât să permită cat mai multa lumina naturală, mobilierul este colorat în tonuri deschise, iar în loc de sumbra curte de închisoare, este amenajată o grădină cu mese de ping-pong.

Pereţii exteriori sunt protejati prin cele mai moderne tehnologii, iar în interior totul pare cât se poate de deschis şi prizonierii pot vedea chiar şi împrejurimile pitoreşti.

În plus faţă de facilităţile standard, cum ar fi sala de sport sau biblioteca, disponibile pentru rezidenţi, există bucatarie proprie cu maşini de spălat şi chiar o ferma de cai. Iar din timp în timp, detinutii au parte de concerte, realizate de artisti compătimitori.

Cu toate acestea, în ciuda numărului mare de oameni dornici să-şi petreacă timpul aici, în Leoben isi ispasesc pedeapsa  numai infractori a căror  sentinăţă nu depăşeşte 18 luni.

 

Federal Correctional Complex, Butner (North Carolina, SUA)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Număr de deţinuţi: 3600
Tip: severitate minimă şi medie, bărbaţi

Sistemul penitenciar american este considerat a fi destul de opresiv şi provocator de inegalitate socială. Pentru „gulerele albe” se fac însă concesii, una dintre care ar trebui să fie considerată Federal Correctional Complex, Butner.

Printre faimoşii oaspeţii ai inchisorii se află fondatorul celei mai mari piramide financiare din istoria Statelor Unite, Bernard Madoff,  John Hinckley, cel care a atentat la viaţa lui Ronald Reagan, evanghelistul de televiziune Jim Becker şi CEO a marilor companii.

Complexul a fost poreclit „bijuteria regala a închisorilor federale” şi ClubFed (prin analogie cu ClubMed). Din exterior e uşor să confunzi închisoarea cu un campus universitar, dacă nu ar fi sârma ghimpată pe ziduri.

Despre particularităţile vieţii de zi cu zi a închisorii  putem doar ghici, bazându-ne pe feedback-uri, cum ar fi „personalul şi facilităţile au o bună reputaţie”. De exemplu, aici se află cele mai bune complexe medicale şi psihologice din întregul sistem penitenciar federal, precum şi cel mai bun program pentru reabilitarea persoanelor dependente de droguri  din ţară . De asemenea, este cunoscut faptul că în medie, pe alimentaţia unui deţinut sunt alocaţi 2.70 dolari pe zi, iar camerele sunt dotate cu televiziune prin cablu.

 

Bastøy Prison (Insula Bastøy, Norvegia)


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Număr de deţinuţi: 115
Tip: severitate minimă, bărbaţi

Insula Bastøy, situată într-un fiord, lângă Oslo, este numită „insula speranţei.” Închisoarea de aici este prima închisoare ecologică din lume, având ca intenţie să dezvolte în deţinuţi sentimentul de responsabilitate pentru mediu, pregătindu-i astfel pentru viaţa din afara zidurilor (inexistente aici, apropo).

Cea mai mare parte din electricitate este obţinută din panourile solare, deşeurile sunt sortate  şi reciclate, iar fructele şi legumele sunt cultivate de deţinuţi. În această ecoactivitate sunt coptati toţi detinutii, fiecare în funcţie de capacităţi, iar un astfel de concept nu numai că le oferă posibilitatea de a adera la noile valori, dar permite de asemenea statului să economisească bani: întretinerea închisorii Bastøy este mult mai ieftină decât cheltuielile pe alte asemenea instituţii din Norvegia.

La 20 de deţinuţi aici există doar un gardian, dar până acum, amatori care să se revolte şi astfel să se condamne la un loc mai  strict de detenţie nu au existat. Mai mult decât atât, în interviuri anonime, deţinuţii nu se jenează să numească locul lor de detenţie „tabără de vară”: munca în aer liber, unitate cu natura, excursii călare, şi chiar plajă (cand marea este destul de caldă). Desigur, închisoarea este doar pentru infractori mărunţi.

 

San Pedro (La Paz, Bolivia)


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Numar de deţinuţi: 1500
Tip: bărbaţi

În cea mai mare închisoare boliviană nu există nici gardieni, nici celule. Dar în acelaşi timp nu putem vorbi de o staţiune pentru detinuti de tip norvegian. Aici, în spatele unor ziduri puternice, e constituita un fel de rezervaţie pentru infractori, care arată mai mult a mahala, decât a închisoare.

Doar o pătrime din populaţia din San Pedro sunt deţinuţi, restul aşteaptă  încheierea anchetei sau decizia instanţei. Pentru a limita oarecum traficul de droguri în interiorul închisorii, autorităţile au fost nevoite să renunţe la practica vizitelor turistice, existentă înainte, dar în general (deşi în fiecare lună se constata aproximativ patru decese), poliţia nu se amestecă în treburile interne, iar deţinuţii încearca să controleze situaţia pe cont propriu, prin intermediul alegerilor de reprezentanţi cu puteri speciale.

Legea principală în San Pedro este destul de simplă şi previzibilă: dacă ai bani – eşti rege. Teritoriul este împărţit în 8 zone, şi toţi plătesc pentru cazarea lor. O colibă de 4 metri pătraţi în zonele cele mai sărace costă aproximativ 10 dolari pe lună. Cei bogaţi plătesc 1000-1500 $ pe un sejur de lux în camere mari, cu multiple facilităţi . Se poate cumpăra mâncare pentru toate gusturile, pe care o vând de asemenea deţinuţii, încercând să-şi câştige cumva existenţa. Taţilor singuri li se permite să trăiască cu copiii lor, care merg la şcoli din afara San Pedro. Principalul divertisment îl constituie meciurile de fotbal  a echipelor locale. Suma pariurilor depăşeste 20.000 dolari pe lună. La fel ca în viaţa reală, cei mai capabili jucători au şansa de transfer la o echipă mai bogată, îmbunătăţindu-şi astfel statutul social.

 

Viru (Jõhvi, Estonia)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Număr de deţinuţi: 1075
Tip: închisoare închisă şi deschisă, bărbaţi şi minori

În procesul de europenizare, Estonia a decis să scape de moştenirea sovietică cu tipul de închisoare-lagăr şi în 2006 a prezentat lumii închisoarea Viru.

Contractantul a fost compania de construcţii şi dezvoltare Merko Ethius, cunoscută pentru construirea de case, hoteluri (Radison SAS) şi renovarea aeroportului din Tallinn. Întreaga clădire a costat 120 milioane dolari

Accentul principal în construcţie a fost pus pe siguranţă: toate cele 14 clădiri de la Viru sunt legate de pasarele acoperite, iar în perimetrul de 16 hectare sunt amplasate sisteme electronice de urmărire, ce permit reducerea numărului gardienilor.

Dar statutul de nou şi modern, angajează autoritatile să dezvolte şi importante aspecte sociale: aici există o sală de gimnastică, şcoală, capelă şi ateliere de lucru. Toate camerele sunt duble, fiecare are o toaletă cu sistem de neutralizare a mirosurilor, sunt permise televizoarele, daca deţinutul este dispus să plătească pentru televiziunea prin cablu.

Şeful închisorii, Edward Remsel merge pe urmele colegilor săi din ţările scandinave, urmărind să prevină în închisoare apariţia subculturii penale şi pledeaza pentru drepturile deţinuţilor şi crearea condiţiilor, pentru a se asigura că detinutii îşi pot continua ulterior viaţa. Ca peste tot în Estonia, cu condiţia unei purtari exemplare, deţinuţii au dreptul la o vacanţă de 21 de zile pe an.

 

Horserod State Prison (North Zealand, Danemarca)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Număr de deţinuţi: 221
Tip: închisoare deschisă, bărbaţi şi femei

Situată în estul Danemarcii, Horserod este o închisoare deschisă, unde nimeresc de obicei condamnaţii la o pedeapsă de mai puţin de cinci ani. Astfel de închisori în această ţară sunt mai multe decât cele închise (8 vs 5).

Relaţiile dintre gardieni şi detinuţi se bazează în cea mai mare parte pe cuvantul dat, încălcarea căruia te poate duce într-o închisoare închisă, mai reală.

Zidurile acestei închisori sunt foarte simbolice, iar condiţiile de viaţă amintesc de o tabără de vară pentru adulţi. Case pe un singur nivel, cu camere single, gazon tuns, piste de jogging, o biserică, magazin, bibliotecă şi detinuţi dand mâna cu directorul. Aici oamenii sunt complet liberi în mişcare, spală, gătesc, mănâncă şi dorm atunci când doresc.

În special sunt încurajate munca în ateliere şi participarea la programe speciale, cum ar fi cursuri de control al furiei. Problema principală în această situaţie devine imposibilitatea de a controla traficul de droguri. Oamenii  întorsi din ziua liberă legală (o dată la trei săptămâni) nu sunt nici macar perchezitionaţi. Celor care au probleme cu drogurile le sunt prescrie şederi în clinica unde  sunt obligaţi să dea teste de urină şi să urmeze un regim mai strict.

Deţinutii pot ieşi în afara închisorii oricând, dacă doresc să muncă sau sa studieze, dar au întotdeauna obligaţia să se întoarcă pentru noapte. În departamentul de familişti, condamnaţii trăiesc cu copiii şi după dorinţă, cu soţii / soţiile lor.

 

Cereso Chetumal (Chetumal, Mexic)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Număr de deţinuţi: 1100
Tip: bărbaţi

Până de curând Mexicul rămânea, probabil, singura ţară vorbitoare de limbă spaniolă din Lumea Nouă, unde s-a făcut o încercare de a crea un program de reabilitare în închisori civilizate, care nu implică caracterul represiv.

Conflictele între deţinuţi, de exemplu, aici se soluţionau prin meciuri de box, care se organizau cu sprijinul autorităţilor închisorii. Statisticile arătau că în 10 ani în Chetumal nu a existat nici un singur caz de violenţă, deşi aici îşi ispăşesc pedeapsa criminali feroce, hoţi şi traficanţi de droguri, iar procentul de recidivă în rândul deţinutilor a fost neglijabil.

Programul de reeducare consta în principal din producerea de bunuri, care erau oferite spre vânzare (în special, aici se produceau cele mai bune hamace), fapt care permitea deţinuţilor să aibă în camere televizoare şi magnetofoane.

De fapt, toate acestea au pus capăt carierei directorului închisorii, Victor Terrazas. În septembrie 2009, în urma unei inspecţii în închisoare, el a fost concediat pentru numeroase încălcări ale regimului penitenciar şi pentru excesele de care se bucurau detinutii. În special, comisia a descoperit în aşa-numitele camere de lux  telefoane, ce sunt interzise, frigidere şi mobilier personalizat. Şi peste noapte, închisoarea a redevenit mult mai puţin confortabilă.

Comments
2 Responses to “Cele mai confortabile închisori din lume”
  1. ernst martin spune:

    Ca informatie e buna, dar cit de frumoasa,ecologica,banoasa etc.est o inchisoare
    libertatea e mai presus de toate.
    Multumesc pt.blog est intresanta abordarea unor teme mai putin cunoscute.

  2. catalin spune:

    stii blestemul ala romanesc duceteai la puscarie?!aici e cu totul altceva eu ciar o sa le vizitez cel putin pe cele din dk. sau nu?

Lasă un comentariu

  • Psiholog Gabriela Romaneţ

  • Micleusanu Foto

  • RomanTolici.ro

  • Trailero