Cum să învăţăm să jonglăm

Învăţăm să jonglăm împreună!

Un ghid practic, foarte util!

Pentru început vă rugăm să reţineţi, că dacă puteţi aşa – nu spuneţi niciodată că ştiţi să jonglaţi cu doua bile. Asta nu e jonglare.

.

Puteţi spune că ştiţi să jonglaţi cu două bile, abia când puteţi s-o faceţi aşa:

Sau măcar aşa:

Aşa deci, procesul în sine de învăţare:
Este puţin probabil să aveti bile speciale pentru jonglerie. În primul rând, găsiţi în casă trei obiecte similare ca formă cu bila, care să încapă confortabil în palmă. Pot fi trei cartofi, mere, portocale, cepe – orice, atâta timp cât vă simţiţi confortabil. Pentru comoditate, vom numi obiectele cu care jonglati – bile, iar mâna de conducere – dreapta.
Staţi drept, cu picioarele depărtate la lăţimea umerilor. Mâinile îndoite din coate, paralel cu podeaua. Palmele îndreptate în sus. Coatele apropiate de corp, dar nu lipite.
Un singur obiect.
Luaţi în mână o bilă şi aruncaţi-o dintr-o mână în alta. Înălţimea aruncării – un pic mai sus de nivelul ochilor. Aruncarea şi prinderea sunt efectuate în diferite puncte. Aruncarea – mai aproape de mijlocul corpului, prinderea – în exterior. După prindere, mâna face o mişcare semi-circulară şi aruncă.
Acest exerciţiu este simplu, dar foarte important, deoarece pune bazele jongleriei. Exersaţi până când aruncaţi si prindeţi bila uşor şi încrezător.

Două obiecte

Luaţi în fiecare mână câte o bilă. Aruncaţi cu mâna dreaptă, ţinând seama de recomandările de la alineatul precedent, iar atunci când mingea ajunge la înălţimea maximă, aruncati cu mana stanga. Prinde prima bilă cu mâna stângă, apoi cu mâna dreaptă – a doua. Opriti-vă. Acum repetaţi, începând cu mâna stângă. Concentraţi-vă asupra preciziei aruncării.

Când schimbul de bile începe să capete precizie cu fiecare mână, veţi fi capabil să faceţi acest exerciţiu fără pauză

Trei obiecte

Luaţi în mâna dreaptă două bile, iar în stânga – una. Aruncaţi cu mâna dreaptă una dintre bile, apoi faceţi un schimb, aşa cum este descris în lecţia anterioară. Când bila ajunge la cel mai înalt punct, faceţi un alt schimb. În final, aveţi două bile în mâna stânga şi una în dreapta. Repetaţi, începând cu mâna stângă.
Odată ce aţi învăţat să faceţi un schimb dublu, antrenaţi-vă până când veţi putea face un schimb dublu de zece ori la rând, fără să scăpaţi vreo bilă.

Acum sunteţi gata să jonglaţi. Faceţi totul la fel ca în lecţia anterioară, dar adăugaţi încă o aruncare. Exersaţi schimbul triplu până când îl puteţi face de zece ori la rând. Apoi adăugaţi încă o aruncare. Apoi alta, apoi alta, etc. Tot timpul concentraţi-vă asupra preciziei aruncării. Bila aruncată în mod corespunzător va cădea de la sine în mână. Într-o bună zi vă veţi simţi încrezător şi veţi putea jongla cu trei bile cât veţi dori, devenind sufletul petrecerilor, sau făcând o fulminantă cariera de circar.
Succes!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Psiholog Gabriela Romaneţ

  • Micleusanu Foto

  • RomanTolici.ro

    Freddie Mercury

  • Trailero

%d blogeri au apreciat asta: