Cei mai celebri ghinionişti din istorie

Să rămâi în istorie realizând ceva măreţ e una. Dar o variantă mult mai creativă este să ai o ratare de proporţii istorice.
De fapt, drumul demn de un Samurai este să intri în istorie ca un ratat total şi complet.

Antonio Salieri

Salieri a căzut victimă unui PR negru cu mulţi ani înainte de inventarea termenului. Lumea îl cunoaşte ca pe un compozitor mediocru, care a otrăvit din gelozie un geniu. Avocaţii şi psihiatrii au chiar termenul de „sindromul Salieri” – o infracţiune comisă pe motive de invidie profesională. Desigur, unei astfel de glorii, el ar fi preferat uitarea totală. De fapt, Antonio Salieri a fost dirijor al companiei de operă italiană din Viena şi unul dintre fondatorii Conservatorului din Viena. Lucrările sale au fost puse în scenă în aproape toate teatrele de operă. Printre elevii săi se numără Beethoven, Schubert şi Liszt.

Contemporanii au susţinut că Salieri era un om bun. Când a murit profesorul său, Gluck, el a avut grijă de copiii acestuia. La scurt timp înainte să moară, el a suferit o tulburare mentală şi într-unul dintre atacuri el a susţinut că l-a otrăvit pe Mozart. Când i-a revenit conştiinţa şi Salieri a aflat de „mărturisirea” sa, s-a speriat foarte tare şi a negat cele spuse. La procesul din Milano, apărarea i-a dovedit nevinovăţia. Până la moarte, în rarele momente de luciditate, Salieri spunea: „Recunosc tot ce vreţi, dar nu l-am ucis pe Mozart”. În zadar. În istorie acest om de treabă a rămas un ratat invidios.

Robert Falcon Scott

Explorator englez al Antarcticii, Scott nu avea nici o experienţă polară atunci când între anii 1901-1904 a întreprins expediţia care a descoperit peninsula lui Edward VII, Mountain Trans şi pământul Victoria. Prima expediţie a fost de succes, în afară de faptul că Scott nu a ştiut cum să se ocupe de câinii de sanie, cumpăraţi în Rusia iar pe drumul de întoarcere, câinii au decis să moară de viaţă grea. Când s-a întors, Scott a primit o medalie de aur de la Societatea Geografică din Anglia, America, Danemarca, Suedia, iar în 1911-1912 a mers să cucerească Polul Sud. Pe 18 ianuarie 1912, depăşind sute de kilometri pe calota de gheaţă, britanicii şi-au îndeplinit scopul, dar apropiindu-se, au văzut un stâlp cu un steag norvegian. Cu doar trei săptămâni înainte, la punctul cel mai sudic al planetei a avut timp să ajungă Amundsen. Frustrat, Scott a făcut cale-ntoarsă, dar în pustiul de gheaţă nici un membru al expediţiei nu a supravieţuit. Opt luni mai târziu, o expediție de salvare le-a găsit trupurile la 11 mile de depozitul cu provizii. Într-o notă de adio „mesaj către societate”, el scria: „Motivele dezastrului nu sunt cauzate de deficienţele organizării, ci de ghinion”. Conform legendei, lui Scott îi aparține motto-ul „Să lupţi şi să cauti, să nu găseşti şi să nu cedezi”.

Kerry Packer

Cel mai bogat australian, Kerry Packer a fost unul din cei mai ghinionişti jucători din lume. Împreună cu șeicii arabi şi comercianţii de arme el era inclus în lista balenelor-jucătoare, cărora fiecare cazinou mare este fericit să le ofere o linie de credit de 5 milioane dolari. Magnatul mass-media, a cărui avere era estimată la 3.73 miliarde dolari, îşi putea permite să fie un jucător-ratat. De patru ori pe an, Packer ajungea în Las Vegas, unde juca pentru mize mari, făcând pariuri de  100000-150000 $. La început era norocos. În mai 1995, el a câştigat la blackjack aproape 19.5 milioane dolari. După unul dintre cele mai mari câştiguri, magnatul a impărţit celor 500 de angajaţi ai cazinoului bacşisuri de aproximativ 1.3 milioane dolari. Altădată, el a dat 120.000 dolari chelneriței care-i servea cocktail-uri. Dar curând norocul şi-a întors spatele, el a început să piardă şi a ajuns unul dintre cei mai faimoşi „pierzători” din lume. Un antirecord Packer l-a stabilit în anul 2000, când după câteva vizite la Las Vegas, a pierdut aproximativ 40 milioane dolari.

Sisif

Sisif, fiul zeului vânturilor şi furtunilor Aeolus, a reuşit să-l păcălească pe zeul morţii, Thanatos şi a fost aspru pedepsit pentru asta. În viaţa de apoi, Sisif – ratatul etern, a fost condamnat să împingă pe un munte înalt şi abrupt un pietroi uriaş, care de fiecare dată se rostogoleşte iar în jos. Aceasta este munca lui Sisif – inutilă şi lipsită de bucurii, care trebuie făcută zilnic …

Pierre Richard

Pierre Richard Maurice Charles Léopold Defays, descendent al unei vechi familii feudale, a întruchipat personajul ghinionistului francez Francois Perrin, care-şi spăla dinţii cu cremă de ras şi încălţa pantofi diferiţi. În viaţă, Richard este complet opus personajului său. Cu cât mai mari erau ghinioanele lui Perrin, cu atât mai bine îi mergeau treburile lui Richard. Şi deşi vârful faimei din anii ’80 a scăzut, actorul n-are de ce să se plângă – onorariile adunate îi permit să se ocupe de vinificaţie în castelul său Chateau Bel Eveque în sudul Franţei.

Pete Best

Pete Best a plecat din The Beatles cu şase luni înainte de triumful lor. În 1960 Beatles avea nevoie de un baterist. Alegerea a căzut pe Best, care a avut două avantaje – mama (proprietara unuia dintre cele mai populare cluburi din Liverpool) şi propriul set de tobe. În 1962, celebrul producator George Martin i-a ascultat pe băieţi, dar Pete nu i-a plăcut. John şi Paul au scăpat de Pete, înlocuindu-l cu Ringo Starr. Single-lul Love Me Do, înregistrat în noua componenţă a intrat pe locul 17 în topurile din Marea Britanie. În faţă îi aştepta un deceniu de Beatlemanie. Pete Best a fost jignit de moarte, şi a devenit … brutar. A încercat fără succes o carieră muzicală şi s-a mângâiat în glorie de cinci minute, oferind numeroase interviuri despre primii ani în Beatles, publicând o carte numită „The Beatles: The True Beginnings„. Grupul său încă cântă piese ale The Beatles.

Evreul Rătăcitor

Eroul apocrifelor creştine, evreul rătăcitor, condamnat de Dumnezeu pentru viaţă veşnică şi peregrinări pentru faptul că l-a tachinat pe Isus (într-o altă versiune, l-a lovit), în drumul său spre Golgota. Aceasta, clar, nu a fost ziua lui norocoasă, deoarece a fost sortit să rătăcească până la a Doua Venire a lui Hristos. De fiecare dată, ajungând la o sută de ani, el se îmbolnăveşte de o boală ciudată, după care se tratează şi se întoarce la aceeaşi vârstă pe care a avut-o în ziua morţii lui Isus.

Cristofor Columb

Pe de o parte, marele navigator a reuşit să facă cea mai mare descoperire geografică, pe de altă parte el nu a aflat niciodată acest lucru, continentul fiind numit dupa Amerigo Vespucci. Isabella, regina Castiliei, i-a promis lui Columb că va deveni guvernator al pământurilor descoperite. Cu toate acestea, rolul de administrator al teritoriilor nou-descoperite nu i-a reuşit, încât în cele din urmă, el a fost suspendat din funcţie şi trimis înapoi în Spania, în lanţuri. E adevărat că în rândul spaniolilor, imaginea călătorului celebru în lanţuri a provocat indignare, astfel încât guvernul a fost obligat să-l elibereze imediat. Cătuşele au fost scoase, dar jignit de moarte, amiralul nu s-a despărţit de ele până la sfârşitul vietii şi a ordonat să-i fie puse în sicriu.

David Buick

David Danbor Buick din tinereţe a arătat o abilitate remarcabilă de inventator: el a primit treisprezece certificate de brevet pentru tot felul de lucruri legate de circuitul apei, inclusiv un dispozitiv rotativ de stropit de apă, cuva pentru toaletă şi o tehnologie fundamental nouă de căzi din  fontă emailată, care se aplică şi astăzi. Ar fi putut deveni multimilionar, dar a ajuns la ideea de a vinde afacerea cu instalaţii sanitare pe 100.000 dolari şi de a se apuca de motoare cu ardere internă. Proiectul automobilului a fost bun, dar lipsit de experienţă în afaceri, Buick nu l-a putut folosi. Partenerul său Whiting, s-a întâlnit cu fondatorul General Motors, William Durant şi a convenit o fuziune.  General Motors a scăpat de Buick. Mai târziu acesta a confirmat reputaţia sa de prost om de afaceri. A dat faliment în încercarea de a crea alte companii auto, apoi a lucrat ca funcţionar în provincie. În 1929, uitat de toţi şi sărac, a murit de cancer, iar maşinile care poartă numele său, au fost vândute în mii de exemplare, fiind cunoscute fiecărui american. După moarte, David Buick a fost jefuit din nou, emblema familiei sale fiind folosită ca emblemă a fabricii.

Miguel de Cervantes Saavedra

Viitorul clasic al literaturii universale nu a fost răsfăţat de soartă. În 1570 a participat la războiul cu turcii şi în timpul bătăliei navale de la Lepanto (1571) a pierdut braţul stâng, fiind ulterior poreclit Ologul de Levant. În drum spre casă Cervantes a fost capturat de piraţi şi vândut ca sclav unui Paşă algerian, unde a stat timp de 5 ani. A încercat să fugă de patru ori, dar tot timpul fără succes. În 1580 Cervantes a fost răscumpărat de misionari şi s-a întors  în Madrid, unde s-a angajat în creaţia literară. Literatura îi aducea venituri minime, fapt care l-a determinat pe Cervantes să se mute la Sevilla şi să devină agent pentru achiziţionarea de alimente pentru flotă. Mai târziu, devine colector de datorii. Timp de 6 ani în serviciul public, Cervantes nimerește de trei ori la închisoare. În 1602, în timp ce se afla în închisoarea din Sevilla, Cervantes a scris romanul „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha„. Personajul ratatului nebun Don Quijote, creat de el i-a adus gloria postumă.

Menajera lui Möbius

Potrivit legendei, faimoasa bandă a lui Möbius nu a fost inventată de August Ferdinand Möbius, astronom şi matematician german, ci de servitoarea lui, care din neatenţie i-a cusut savantului gulerul cămăşii incorect, intrând astfel în istorie. Ulterior, mulţi cercetători au folosit principiul benzii lui Möbius. De exemplu, banda de magnetofon conectată astfel înregistrează sunetul pe ambele părţi.

Hans Christian Andersen

În viaţa privată Andersen (1805-1875) nu a avut noroc. Marele povestitor trata femeile ca pe ceva de neatins şi a murit virgin. El era adesea văzut  în bordeluri, se întâlnea cu prostituate, dar se limita doar la discuţii. Bărbat înalt, slab, cu ochi mici, nas mare şi braţe lungi, omul care a scris „Răţuşca cea urâtă” era tachinat de prieteni „urangutanul”. Andersen iubea copiii, considerând că numai aceste creaturi pure îl înţeleg. Cu toate acestea, copiii, la vederea povestitorului adesea se speriau şi începeau să plângă. În ultimii ani din viaţă, Andersen nu a ieşit aproape deloc din casă, fiind într-o depresie profundă. Din cele 156 de poveşti scrise de Andersen, 56 se termină cu moartea eroului. În 1872 a apărut ultima poveste „Mătuşa durere-de-dinţi„. Andersen credea serios că numărul dinţilor din gură afectează creaţia sa. În ianuarie 1873, Hans Christian a pierdut ultimul dinte şi a încetat să mai scrie.

Ed Wood

Edward Davis Wood Jr. este una dintre figurile cele mai odioase de la Hollywood. Doi ani după moartea sa, el a fost oficial recunoscut ca cel mai prost regizor din istoria cinematografiei. Paradoxul este că Edward a iubit filmul mai mult decât viaţa. Să devină un geniu l-a împiedicat doar lipsa totală a talentului. Începându-şi cariera în anii 50′, Wood a filmat  filme horror low-budget şi porno ieftin. A avut viziuni originale despre regie. Considera fiecare om de pe stradă un actor genial. Îi era întotdeauna suficientă o singură dublă, chiar dacă actorul agăţa cu piciorul mocheta verde, care reprezenta iarba. Ed spunea că filmul este o convenţie în sine. Pentru a nu cheltui bani pe filmări în natură, împrumuta de la prieteni cadre gata filmate, care nu au intrat în alte filme, montându-le în filmele sale. Ed Wood a murit în 1978 în sărăcie absolută. După moarte, regizorul a devenit o figură cult, opera sa este studiată în şcolile de film din SUA şi faimosul „Plan 9 From Outer Space„, căruia i s-a acordat titlul de „cel mai rău film din toate timpurile” a apărut în X-Files ca filmul preferat al agentului Mulder. În 1996, fanii lui Wood au creat virtuala „Biserica cerescului Ed Wood» (www.edwood.org) cu sloganul „Ed a murit pentru arta sa, noi trăim datorita lui”. În acelaşi an a apărut şi filmul lui Tim Burton dedicat „celui mai prost regizor al lumii”.

Woody Allen

Woody Allen, care a adunat o recoltă incredibilă de premii Oscar şi Globul de Aur, uneori se caracterizează drept un ratat ordinar şi aminteşte cum a fost exmatriculat de la primul curs al facultăţii de film de la Universitatea din New York pentru incompatibilitate profesională. Este desigur o cochetărie. Prin exploatarea imaginii unui ratat cronic, a unui evreu visător, intelectual, ochelarist, Allen a realizat un mare succes comercial.

Bernard Asher

Francezul Bernard Asher (n.1951) a nimerit în Cartea Recordurilor ca persoana cea mai ghinionistă din lume. În termen de optsprezece luni el a căzut şi şi-a rupt şoldul, un pic mai târziu a căzut de pe bicicletă şi şi-a spart capul. Asher şi-a rupt mâinile şi picioarele, a căzut sub roţile maşinilor practic fără întrerupere. El inregistrează toate necazurile şi nenorocirile lui, care în 53 de ani au ajuns la 160. Numai într-o lună, Bernard a suferit mai multe eşecuri: casa i-a fost lovită de fulger, un calorifer s-a spart, provocând o inundaţie, apoi pe autostradă peste maşină i-au căzut mai multe butelii de gaz de pe un camion. Abia reparată, maşina i-a fost lovită de un şofer beat. Peste toate, un vagabond s-a sinucis în pivniţa casei sale. Asher a scris o autobiografie „Mr. Accident”, unde susţine că nu se consideră un om nefericit.

(Din nefericire nu deţinem o fotografie a faimosului ghinionist (ghinion!) şi anunţăm cu această ocazie un concurs: Cine ne va trimite o fotografie cu Bernard Asher, are şansa să câștige, în urma tragerii la sorţi, o scrisoare de recomandare pentru o vizită la Dalai Lama)

Giancarlo Fisichella

A luat startul în 101 de turnee de Grand Prix, dar niciodată nu a câștigat, câștigând în schimb titlul de fraierul şef din „Formula 1„. Singura victorie, Fisichella a obţinut-o în modul cel mai umilitor. Cursa din 2003 din Brazilia a avut loc în condiţii meteorologice dificile şi din cauza accidentului dintre Fernando Alonso (Renault) şi Mark Webber (Jaguar), cursa a fost oprită la tura 55. În urma rezultatului a 53 de ture a fost declarat câştigător Raikkonen (McLaren). Câteva zile mai târziu, FIA a decis că rezultatele trebuie să se stabilească conform celei de-a 54-a ture şi câştigător a fost numit Fisichella. Este de remarcat faptul că imediat după cursă, maşina lui Fisichella a luat foc, astfel încât dacă cursa ar mai fi continuat, el ar fi fost eliminat.

Regele Midas

Când zeul fertilităţii, Dionysos a venit la regele cretan Midas şi i-a propus să-i îndeplinească orice dorinţă, acesta din urmă şi-a dorit ca tot ce atinge să se transforme în aur. Biscuiţii şi sandwich-urile se transformau în mâinile sale în aur. Pe punctul de a muri de foame, transformându-şi propria fiică în aur, Midas l-a implorat pe Dionysos  să-l elibereze de vrajă. Vraja a fost modificată – în aur se putea transforma doar ceea la ce se gandea Midas că vrea să transforme în aur. Dar şi aici lacomul rege nu a avut noroc, provocând inundaţii de aur în toata ţara, fapt care a provocat o depreciere puternică a metalelor preţioase, aurul şi-a pierdut orice atracţie chiar şi pentru cei săraci. Pentru a restaura stabilitatea economică a insulei a fost nevoie de ani buni.

Beck Hansen

Acest copil minune al rockului alternativ nu poate fi compătimit pentru lipsa de noroc, cu atât mai mult  cu cât anume cântecul despre un ratat i-a adus faima la nivel mondial. În 1993, single-ul lui Beck, „Loser”, a  cucerit industria muzicală americană: «I’m a loser, baby, so why don’t you kill me?». Cântecul a fost îngânat de fraieri nespălaţi, de tineri bogaţi şi boemi. Sam Beck Hansen, talent precoce, instruit din fragedă copilărie de tatăl său, ca dirijor şi aranjor, chitarist, banjoist, muzicuţă-ist, nu a fost nicidecum un ratat. Tatăl său, David Campbell, a lucrat cu Aerosmith, Leonard Cohen şi Elton John, astfel încât influenţa asupra industriei muzicale i-a fost scrisă în frunte. Mama, Bibby Hansen era vedeta „Fabricii” lui Andy Warhol. Rădăcinile lui Beck în cultura pop alternativă sunt chiar şi mai adânci: bunicul lui, Al Hansen este un celebru artist avangardist, care, întâmplător a lansat-o pe Yoko Ono. Beck a sprijinit tradiţiile familiei, dar a ales să se exprime în muzică pe cont propriu. În 1991, la un concert de club susţinut de Beck, au asistat proprietarii Bong Load Custom Records, le-a plăcut şi … doi ani mai tarziu „Loser” a făcut din Beck una dintre cele mai de succes vedete rock.

Typhoid Mary


Cea mai ciudată manifestare a ghinionului este când o persoană devine cauza unor evenimente tragice, persoana însăşi rămânând neatinsă. Acest ghinion l-a avut şi Tifoida Mary, o servitoare din America, care a fost considerată responsabilă pentru epidemia care a ucis 40.000 de oameni la începutul  secolului al XX-lea. În 1906, membrii mai multor familii din New York s-au îmbolnăvit de febră tifoidă, care în curând s-a răspândit în mai multe cartiere. S-a dovedit că în toate casele infectate a lucrat în bucătărie o servitoare numită Mary Mallon. Inspectorii sanitari au găsit-o vinovată de răspândirea bolii. Ea a fost închisă timp de trei ani. După ce a fost eliberată i s-a interzis să mai lucreze ca servitoare. Din păcate, nu a urmat sfatul. Cinci ani mai târziu, mai multe persoane s-au îmbolnăvit de febră tifoidă într-o maternitate din oraşul Sloan. S-a dovedit că ghinionista Mary lucra ca servitoare sub un nume fals. Ea a fost arestată din nou. Tifoida Mary şi-a sfârşit viaţa în închisoare, izolată, fiind considerată cea mai sofisticată criminală în serie din toate timpurile.

Mercedes-Benz

Această limuzină Mercedes Benz a apărut pentru prima dată în istorie într-una dintre cele mai mari tragedii ale secolului. Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand şi a soţiei sale la Sarajevo, în timpul călătoriei lor în această maşină, fapt care este considerat a fi scânteia de la care a izbucnit Primul Război Mondial . Atunci a început şi o poveste devastatoare, asociată cu această maşină.

Imediat după izbucnirea războiului în Europa, Mercedes-ul a ajuns în mâinile renumitului ofiţer de cavalerie austriac, generalul Patevek. În timp ce automobilul a fost folosit ca o maşină de stat major, aceasta a reuşit să câştige o reputaţie de mesager negru, proprietarul fiind urmărit de eşecuri militare. După înfrângerea de la Valjevo, Patevek a demisionat din armată şi s-a întors acasă, unde a înnebunit. La începutul anului 1915, căpitanul care a primit maşina a intrat într-un camion şi a fost ucis, împreună cu şoferul şi doi soldaţi. După semnarea tratatului de pace Mercedes-ul a ajuns în mâinile civililor. Primul său proprietar post-război a fost comandantul Iugoslaviei. În 1919 maşina s-a răsturnat la o curbă, omorând şoferul şi lăsându-l pe comandant fără o mână.

În 1923 guvernul a vândut maşina la licitaţie şi ea devenit proprietatea unui medic prosper. Acesta a murit când Mercedesul a fost din nou implicat într-un accident şi s-a răsturnat. Doi ţărani de pe marginea şoselei au murit de asemenea. Din ultimii patru proprietari ai automobilului, doar unul nu a murit ca urmare a accidentelor rutiere. Acest om, un bijutier bogat, care s-a dovedit a fi singura excepţie,  s-a sinucis. Ultimul proprietar al maşinii, Tibor Hirschfield, a murit împreună cu cei patru pasageri într-o coliziune frontală cu un autobuz, în timp ce se întorceau de la o nuntă. Numărulul victimelor accidentelor asociate cu acest Mercedes este înfiorător: 22 de persoane! Din fericire pentru automobilişti, maşina este acum în siguranţă, încuiată într-un muzeu din Viena.

Vezi de asemenea:

Inventatori celebri sau hoţi neprinşi?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Psiholog Gabriela Romaneţ

  • Micleusanu Foto

  • RomanTolici.ro

  • Trailero

%d blogeri au apreciat asta: