Când „gazda” devine „musafir”

Situație: Mi se întâmplă ceva straniu  când mă cert cu partenerul de afaceri. Pe lângă faptul că mă face să mă simt ca un subaltern și trebuie să lupt ca să-i readuc aminte că suntem parteneri, deși ultimul cuvânt tot el îl are și trebuie să acționăm doar dacă el este convins că e bine, se întâmplă ca el să fie foarte nedumerit și, din două trei replici, să spună că eu sunt nedumerit, că am creierii arși, că nu înțeleg nimic, că sunt pripit, că nu ajut cu nimic firma, că-mi schimb părerea des și tot felul de acuzații de genul acesta. Apoi, trebuie să-l contrazic, să argumentez că eu nu sunt așa și, bineînțeles, discuția se transformă într-o ceartă care mă epuizează. Cum să-l fac să se schimbe? Cum să ies din această situație?

Desen de Roman Tolici

Unul face, celuilalt i se face, așa pare.

Relația asta e foarte strânsă! Deși inconfortabilă, dar strânsă! Ca într-o simbioză: e nevoie de un corp care să producă hrană pentru un alt corp, până când cele două corpuri devin o singură structură. Un „corp gazdă” primește sentimentele „musafirului”. Voi explicita. Pentru acest tip de relație, în timp ce unul dintre parteneri evacuează sentimente ostile și are nevoie de un corp care să le „încoporeze”, celălalt partener pune la dispoziție terenul pe care se înscenează lupta. Astfel că, în prezența unei persoane, te simți brusc invadat de sentimente ostile, pe care, la o privire mai atentă, intuiești cumva că nu sunt ale tale. Și, în loc să te liniștești cu această intuițe și să privești întregul spectacol, te simți atacat și acționezi ca atare, prin apărare și atac. E momentul în care devii „gazda” invadată de musafir, când musafirul începe să creeze propriile lui reglementări în casa gazdei.

Acum, persoana care evacuează sentimentele ostile o face pentru a scăpa de presiunea internă și pentru a le vizualiza în exteriorul lui. Da, întotdeauna, pentru el, persecutorul nu e el, e celălalt, neînțelegerea nu e a lui, ci a celuilalt, „creierii arși” sunt ai celuilalt. Caută mereu o „gazdă” care să-l primească și să-i permită să conducă, după propriile reguli, casa gazdei.

Să schimbi pe cel care joacă fuziunea cu tine e aproape imposibil, pentru că e ceva ce are logică doar dacă sunt doi oameni dispuși să încerce fuziunea Eu-Tu. Această relație nu se poate întâmpla decât cu diponibilitatea spre acest tip de legătură a amândorura. Dar să te schimbi tu în această fuziune înseamnă deja că ai stabilit o graniță a „casei tale” și o graniță a „casei lui”, o diferențiere între statutul de gazdă și cel de musafir. Abia apoi, poate, vei putea să-l ajuți și pe el, și, oricum, numai așa: să știi întâi cine ești tu.

 Gabriela Romaneț,

psiholog clinician,

psihanalist în formare Societatea Română de Psihanaliză

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Psiholog Gabriela Romaneţ

  • Micleusanu Foto

  • RomanTolici.ro

  • Trailero

%d blogeri au apreciat asta: