Prietena mea „autistă” mă ignoră

Situație: Am o problemă cu prietena mea. Se întâmplă frecvent ca ea să dispară din viața mea, mai ales în momentele în care am cea mai mare nevoie de ea. Eu sunt disponibilă de fiecare dată când are nevoie de mine, chiar renunț la problemele mele pentru ea atunci când are nevoie de ajutorul meu. Am ajuns să cred că mă folosește.  După perioadele de dispariție, ea revine cu zâmbetul pe buze și-mi spune „Mă știi doar! Uneori sunt autistă și nu răspund nimănui la telefon, nu doar ție!”, de parcă m-ar mulțumi să-mi spună că eu sunt pe același plan cu toată lumea. Dar, reușește să mă „emoționeze” și trec peste această „trădare”, uitând-o chiar, pentru ca apoi, iarăși, să rămân uimită când se întâmplă să nu mai răspundă la telefon, să nu ne mai întâlnim, să nu mai vorbim. Parcă de fiecare dată aștept să nu se mai repete, să o fac să țină la mine și să-mi dea un loc privilegiat în sufletul ei. Constat, cu regret, că, pentru ea, sunt la fel ca „toată lumea”! Nu mai știu cum să reacționez.

O sursă a conflictului provine din convingerea că toți oamenii gândesc ca noi, că au aceleași principii de funcționare ca ale noastre, că au aceleași stări emoționale și același ritm cu al nostru. Neținând cont de diferențe, tindem să gândim și să trăim experiența prietenei, de exemplu, după propriile rigori. Ca și cum ar fi singură minte, a noastră.

Comun tuturor oamenilor este structura umană care, de la naștere, e configurată să penduleze între a fi o structură închisă și a fi o structură deschisă, a se închide în sine, repliată în interior și a se deschide comunicării cu oamenii. Specific fiecărui om în parte este poziția predominantă pe care o preferă inconștient: ori predominant închisă, ori predominant deschisă, ori pendulând de la o stare la alta în timpi specifici. De aici, începem să ne diferențiem, în parte, datorită modului individual de „alegere” a poziției, o alegere automată, negândită, nereflectată, „codul genetic” cum e numită în limbaj comun structura cu care ne naștem, și în parte, datorită mediului în care creștem și cu care interacționăm.

Descâlcind firele înnodate, adică separând cine și ce gândește și simte, avem două persoane cu două  structuri diferite, cu două minți și două istorii de viață diferite. Una pendulează între momente de închidere și deschidere, momente clar delimitate, iar cealaltă e predominant deschisă. Una se retrage în poziția autistă și nimic din jurul ei nu mai contează, cealaltă crede că tot ce se întâmplă în jurul variază între respingere și acceptare, între bun și rău. Pentru prietena „autistă”, lumea își pierde semnificația, pentru prietena ignorată, lumea o abandonează sau o iubește și o preferă. Fiecare în lumea ei interioară.

Împletind firele, poate nu întâmplător sunteți prietene: fiecare trăiește și re-trăiește în această relație, așa specială cum e, stările proprii și interacționează la stările celeilalte. Fiecare cu angoasa ei fundamentală, dar amândouă legate într-o poveste.

Gabriela Romaneț,

psiholog clinician, psihanalist în formare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Psiholog Gabriela Romaneţ

  • Micleusanu Foto

  • RomanTolici.ro

  • Trailero

%d blogeri au apreciat asta: