Curajul unei casnice de a vrea să devină

Situație: Ana: „Când l-am cunoscut pe soțul meu, am renunțat la visele mele, pentru că îmi făcea mare plăcere să-l îngrijesc, să-l alint, să gătesc, să mă preocup de casă … să fac un cămin cald și primitor. Nu am regretat și nici acum nu regret că m-am dedicat familiei mele, dar problema e că, de la o vreme, găsesc că ceva am pierdut și, din ce în ce mai mult, visez cu nostalgie cum ar fi fost dacă aș avea un servici, prieteni de servici, să contribui și eu la cheltuielile noastre, să plec și să vin, să fiu așteptată. Să am viața mea.  Asta îmi umbrește fericirea și tristețea câștigă teren. Oare nu-l trădez pe soțul meu dacă îmi doresc asta?”

Dacă îți recuperezi partea de identitate la care ai renunțat?

Pe cine, de fapt, trădezi că ai propriile pasiuni, că ai o bucată din tine care așteaptă să crească? Nu e o întrebare retorică.

Poate e mai ușor de trecut printr-un astfel de impas, dacă am accepta că și viața interioară e în mișcare și suportă transformări. La începutul relației, stabilim cu partenerul un tip de relație, pentru ca în timp, aceasta să se schimbe, datorită schimbării nevoilor, motivațiilor, emoțiilor care țin partenerii împreună, datorită dezvoltării fiecăruia și, mai ales, datorită dinamicii interioare a fiecăruia și împreună. O dată, o femeie îngrijește partenerul și tot ce contează e să aibă grijă de el, ca o mamă care își îngrijește copilul, altă dată vrea să fie ea îngrijită și răsfățată, ca un copil care are nevoie să fie iubit, iar altă dată e preocupată de propriile pasiuni și interese, de dorința de a crește. Toate aceste momente produc o dinamică în viața interioară, o trecere de la starea de a fi centrat pe persoana iubită la starea de a fi centrat pe sine și invers, și de la capăt.

Opțiunea de a fi casnică, angajata căsniciei, poate reprezenta pentru moment o soluție pentru temporizarea unor probleme, iar dacă e prelungită, poate reprezenta un scut, în spatele căruia se ascund multe și variate angoase și conflicte interioare. Care continuă să existe, chiar dacă sunt mascate. Dând la o parte, rând pe rând, temerile, emoțiile, gândurile, argumentele și contrargumetele, toate motivațiile care susțin construcția, ajungem la nucleul problemei: teama de a avea un Eu, o proprie identitate și viață. Pentru unele persoane, distanța reprezintă o anulare a iubirii, o pierdere a persoanei iubite și un abandon. Fiind mai importantă fuziunea din iubire, pentru că ea este un antidot la neliniștea permanentă de separare și pierdere, preferă „muțenia” Eului, adică atitudinile „Eu sunt”, „Eu vreau”,”Eu îmi doresc”, „Eu vreau să devin” sau „Eu nu vrea, nu îmi doresc, nu-mi place” sunt treptat anihilate.

Starea de dependență e însoțită de o depresie mascată de eforturile făcute pentru „noi”.

În această situație, avem un caz fericit, când Ana, dependentă, simte cererea de schimbare în interior, nevoia imperioasă de a crește, le pune în cuvinte, dorește autorealizarea, își pune întrebări și caută, în mod real, răspunsuri, chiar cu riscul de a da de o parte interioară de care se teme, care-i ținută mușamalizată. E momentul când Ana schimbă paradigma.

Gabriela Romaneț,

psiholog clinician, psihanalist în formare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Psiholog Gabriela Romaneţ

  • Micleusanu Foto

  • RomanTolici.ro

  • Trailero

%d blogeri au apreciat asta: