Sănătate=Prioritate

de Manuela Grigore, medic rezident pediatru

Pentru a avea o viață cât mai sănătoasă  (și bătrâneți senine :)!) este necesar să respectăm regulile de alimentație și de igienă corecte. Nu spunem nimic nou, s-au scris și se scriu foarte multe articole pe această temă, însă e bine să ne amintim continuu că sănătatea e prioritară!!!

Așadar puteți preveni îmbolnăvirile prin:

–  o alimentație echilibrată în proteine, lipide și glucide ajută la menținerea corpului în limitele sănătății; incercați să administrați glucide sub formă de fructe, evitând glucidele concentrate și sucurile gen cola.

–  curele de vitamine sunt foarte ajutătoare în perioada de toamnă–iarnă; ideal este să fie consumate cel puțin 3 fructe variate pe zi. Însă, fructele si legumele trebuie foarte bine spălate, iar copiii și adulții trebuie să își facă un obicei din acest simplu gest! Fructele și legumele nespălate nu au pe suprafața lor doar bacterii și viruși ci și paraziți!

–  nu uitați de hidratare – aportul corespunzător de apă este foarte important atât în stările de boală cât și în plină sănătate.

 

 

–  “Mens sana in corpore sano” este cât se poate de valabilă, așa că activitățile în aer liber nu numai că ajută la menținerea sănătății, dar și întăresc relațiile familiale. Însă nu uitați sa dozați efortul copilului în funcție de vârstă și de antrenament: nu îl supra- dar nici  nu-l subsolicitați!

–  evitați locurile închise și aglomerate.

Educația copilului în ceea ce privește igiena

Educația este foarte importantă în protecția familiei. A discuta cu copilul despre igienă și sănătate intră în regulile simple de protecție pe care copilul le învață încă din primii ani de viață.  Explicați-i pe înțelesul lui ce sunt microbii, de ce trebuie să se spele pe mâini în mod regulat și cum acest simplu gest îl ajută să se protejeze și să  îi protejeze și pe cei din jurul lor.  Copilul este bine să înțeleagă de ce trebuie să facă lucrurile pe care i le cerem.

Așadar: o bună igienă a mâinilor, în special, și a corpului, în general! Simpla spălare a mâinilor înainte de masă, după folosirea closetului, după un strănut, când se vine de afară etc., toate acestea sunt extrem de eficiente în reducerea riscului de îmbolnăvire. Când  copiii sunt mici e important să le arătați cât săpun trebuie să folosească și cum trebuie să se spele pe mâini, e bine să îi supravegheați pentru a vă asigura că învață  o tehnică cât mai corectă. Rănile, înainte de orice altă substanță, cum ar fi betadina, trebuie să fie mai întâi spălate cu apă și săpun.

Aceeași grijă trebuie să o aveți și cu spălatul dinților – nu trebuie sa uitați că în gură omul are o adevărată microlume a bacteriilor și virușilor, unii benigni, dar alții agresivi și că de multe ori contează cantitatea. În multe cazuri, virușii au nevoie de câteva ore pentru a ajunge la numărul necesar pentru a declanșa boala, iar obiceiul de a te spăla zilnic pe dinți,  de a curăța limba, poate îndepărta riscul apariției acestei bătălii dintre noi și micii invadatori.

Sănătate la toată lumea!

Anunțuri
Comments
One Response to “Sănătate=Prioritate”
Trackbacks
Check out what others are saying...
  1. […] Prevenirea și tratarea anumitor afecțiuni: “Ce ar fi bine de știut despre virozele la copii!”, despre antibiotice, despre sănătate ca prioritate, […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Psiholog Gabriela Romaneţ

  • Micleusanu Foto

  • RomanTolici.ro

  • Trailero

%d blogeri au apreciat asta: