A fi părinte: Nu încerca să-l crești așa cum ai fost crescut

de Gabriela Romaneț, psiholog clinician

oracoolblog.wordpress

A fi părinte: A fi părinte este una dintre cele mai satisfăcătoare experiențe pe care o persoană le poate avea. Să-ți vezi copilul crescând reprezintă o mare realizare, dar și o mare provocare. Provocarea cea mai importantă este să ții pasul cu copilul care crește. Abia ce te obișnuiești cu perioada pe care copilul tău o parcurge și iarăși trebuie să te pui în mișcare pentru că el debutează într-o altă etapă de dezvoltare și are nevoie de sfaturile părinților, de implicarea lui fizică și emoțională, de schimbul emoțional.

Nu încerca să-l crești așa cum ai fost crescut.

Trebuie să ții cont de faptul că fiecare om are personalitatea lui, iar experiențele de viață se îmbină într-un mod unic în ecuația personală. Chiar dacă situaţiile concrete de viaţă sunt altele, chiar dacă scenariile actualilor părinţilor suportă modificări, imaginea propriilor părinţi este actuală şi tindem să construim toate relaţiile, mai ales cea cu propriul copil, în funcţie de prototipul relaţiei cu proprii părinţi.
Se numesc re-editări ale propriei copilării fie că reparăm ceva din trecutul copilăriei, fie că perpetuăm aceeaşi copilărie, fie că întoarcem în contrariu copilăria nefericită. Problema care se pune, în acest context al universalităţii perpetuării transgeneraţionale a relaţiei cu propria familie, este de a conştientiza că fiecare copil are nevoie de propria copilărie. Copilul nu este o umbră a sinelui părintelui sau bunicilor.

Pentru a evita greșelile, gândește-te la propria copilărie și reflectează. Identifică greșelile pe care părinții tăi le-au făcut, fără să-i învinovățești, și fă eforturi de a le evita. Fiecare generație de părinți educă conform unor principii specifice pentru acea vreme, de aceea fiecare generație face un set de noi greșeli.

Principiul de bază al educației este că părinții își învață copii cum să fie adulți sănătoși, oameni capabili să aibă succes și capabili să-și trăiască succesele.

Urmează: A fi părinte: Stabiliți reguli, furnizați reguli

Anunțuri
Comments
2 Responses to “A fi părinte: Nu încerca să-l crești așa cum ai fost crescut”
Trackbacks
Check out what others are saying...
  1. […] A fi părinte: Nu încercasă-l crești așa cum ai fost crescut […]

  2. […] exprimă-ți dragostea și afecțiunea, ascultă-l, ajută-l să se simtă în siguranță, nu încerca să-l crești așa cum ai fost crescut, stabiliți […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Psiholog Gabriela Romaneţ

  • Micleusanu Foto

  • RomanTolici.ro

    Freddie Mercury

  • Trailero

%d blogeri au apreciat asta: