A fi părinte: Exprimă-ți dragostea și afecțiunea

de Gabriela Romaneț, psiholog clinician

oracoolblog.wordpress

A fi părinte: A fi părinte este una dintre cele mai satisfăcătoare experiențe pe care o persoană le poate avea. Să-ți vezi copilul crescând reprezintă o mare realizare, dar și o mare provocare. Provocarea cea mai importantă este să ții pasul cu copilul care crește. Abia ce te obișnuiești cu perioada pe care copilul tău o parcurge și iarăși trebuie să te pui în mișcare pentru că el debutează într-o altă etapă de dezvoltare și are nevoie de sfaturile părinților, de implicarea lui fizică și emoțională, de schimbul emoțional.

Exprimă-ți dragostea și afecțiunea.

O îmbrățișare blândă, tandră, o mică încurajare, o apreciere, o aprobare sau chiar un zâmbet pot contribui la dezvoltarea încrederii copilului în propriul sine și îl susțin pe parcursul drumului lung spre maturizare. Când părintele nu are timp nici pentru această minimă validare afectivă, atunci copilul încearcă să obțină acceptarea de la colegii lui, care sunt pe deplin necalificați pentru a oferi validări, având și ei nevoie de validări afective, sau de la alte persoane adulte, care vor deveni substituienții părinților.

Spune-i în fiecare zi că-l iubești. Are nevoie pentru a nu se simți singur și abandonat emoțional.

Dă-i o mulțime de îmbrățișări și pupături. Când nu va mai avea nevoie de el, le va respinge. Dar, până atunci are nevoie de implicarea afectivă și exprimarea sentimentelor.

Arată afecțiunea și comunică-i dragostea ta. Doar așa copilul va înțelege și va simți că este iubit. În niciun caz copilul nu se va simți iubit dacă încerci să îi  arăți că îl iubești prin asigurarea confortului material. Iubirea nu se cumpără cu bani sau obiecte. Arătându-i afecțiunea, copilul nu se va simți stingherit să își exprime afecțiunea la rândul lui.

Exprimându-ți afecțiunea, în acte și cuvinte, copilul va avea ocazia să-și dezvolte inteligența emoțională și logica afectivă.

Urmează: A fi părinte: Ascultă-l

Anunțuri
Comments
2 Responses to “A fi părinte: Exprimă-ți dragostea și afecțiunea”
Trackbacks
Check out what others are saying...
  1. […] deveni sau a fi părinte: A fi părinte: iubire necondiționată, exprimă-ți dragostea și afecțiunea, […]

  2. […] A fi părinte: Exprimă-ți dragostea și afecțiunea […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Psiholog Gabriela Romaneţ

  • Micleusanu Foto

  • RomanTolici.ro

  • Trailero

%d blogeri au apreciat asta: