Locul unde nu există nimic

Este deşertul Namib, care în traducere din limba localnicilor înseamnă „locul unde nu este nimic”.

Jurnalul de călătorie în locul unde nu există nimic ne arată cum deșertul Namib poate fascina în așa fel încât vrei să te mai întorci într-un loc în care nimicul există.

„Era o dimineață înnourată și pe dunele roșii se prelingea lumina răsăritului, ce pătrundea pe ici pe colo prin filtrul norilor. De aceea, în partea de sus apar tonurile violete, iar jos lumina roșietică a dimineții. În general, ruperile de lumină și culoare din valea Sossusvlei sunt fascinante.

O dună imensă de nisip care seamănă cu un monstru preistoric.

Lumina roz a dimineţii, plus nisipurile roşii fac ca și norii să pară și ei roșietici.

În valea Sossusvlei există mai multe tabere. M-au cazat în cea mai scumpă şi luxoasă tabară, dacă putem folosi acești termeni pentru condițiile deșertului. În drum spre tabăra Camp Little Kulal am fost norocos, pilotul era o blondă. Se numea Olya și, cu mai bine de zece ani în urmă, emigrase din Moscova în Australia, absolvise școala de vară, iar acum lucra ca pilot în deșertul Namib. Olya mi-a organizat o adevarată excursie cu avionul, planând la altitudine joasă, deasupra malului, arătându-mi satele părăsite ale căutătorilor de diamante și câteva corăbii eșuate în nisip. Iar între timp mi se plângea de viața dificilă de care are parte ca pilot-femeie. Soţul ei lucrează în Singapore, ea aici, iar şeful ei susține că o femeie poate fi pilot, doar dacă este nebună sau lesbiană.

– Dar cel mai probabil nu voi reînnoi contractul. Obligațiile sunt nebune, nu există posibilitatea avansării. De exemplu aici, conform licenței mele, trebuie să ocolesc toți norii.

Olya îmi arată un nor de furtună rar întâlnit deasupra  deşertului şi-i mulțumesc lui Dumnezeu în gând că nu are licență pentru zburatul prin nori. Dar ea nu-mi citeşte gândurile şi continuă să-și împărtășească experiențele:

– … Vreau să învăț mai multe! Nu am nicio perspectivă aici. Voi reveni în Australia, acolo îmi pot continua studiile …

Se pare că complexitatea combinației vieţii de familie cu cea de pilot nu o sperie prea mult.

– Uită-te în jos … e Sossusvlei!

Am văzut din avion începuturile nisipurilor roşii.

Una din fotografiile mele preferate. Cerul este acoperit de nori, şi, brusc, o rază atinge o dună de nisip, doar pentru câteva secunde.

Jos, dunele de nisip galben își schimbă brusc culoarea, transformându-se în munți de nisip roșu-cărămiziu. Chiar şi norii de deasupra deşertului reflectă dune de culoare roşie. Ray Bradbury are o poveste, „Cronicile marţiene”, unde toți oamenii capătă treptat o culoare roșiatică. Încep să cred că în câteva zile mă voi înroși și eu precum nisipul și norii. Cu atât mai mult cu cât până acum am pe față argila Himba.

Sunt foarte puține animale şi gloatele de turişti vin aici doar pentru a se holba la dunele roşii. Aglomerarea începe cu ivirea zorilor, când apar primele raze. Nu te poți apropia de poalele tuturor dunelor, iar unde se poate, sunt cozi de doritori să le escaladeze. Şi în șir indian, ca furnicile, toți urcă încet spre vârf. Trebuie spus că escaladarea unei dune de 200-300 de metri nu e atât de simplă. Nisipul se strecoară de sub picioare și fiecare pas necesită efort. În schimb, în jos poți coborî în mai multe moduri, mulți fac aici sand-boarding, coborând munții de nisip ca pe pârtiile de zăpadă. Fiecare munte are un număr propriu, duna numarul 7 are 383 de metri înălţime și este considerată cea mai înaltă dună din lume.

O pereche de arbori în valea morții… Un fel de „viață după moarte”.

Escaladare. Am scuturat nisip din șosete și când ne-am întors acasă.

Oprirea este dificilă, îmi doresc să tot fotografiez. Din valea morţii mă alungă doar căldura şi mulţimea de turişti. Altfel, m-aș fi transformat și eu într-un astfel de copac.

Valea Sossusvlei arată de la înălţime ca o limbă, înfiptă în nisipurile roşii. În timpul rarelor ploi, aici apare un râu. Apele sale nu ajung la ocean şi dispar în nisipurile roz.

Un alt loc simbolic este Valea Morţii. Se poate ajunge dor pe jos, trecând de dune. Valea are dimensiunea unui teren de fotbal, înconjurată de amfiteatrul tribunelor de nisip. În locul jucătorilor sunt scheletele negre ale copacilor uscaţi. Dacă te uiţi atent, poţi vedea că arborii sunt înclinați. Pare că au încercat să scape de dezastru, de nisipul fierbinte, de soare. Odată, demult, aici a fost albia unui râu, creșteau copaci,  iar apoi nisipurile au decis să se  „plimbe” şi au izolatat valea de apă.

Acesta a fost fundul noroios al râului.

Încă o dună ireală.

Nu prea ai ce face aici, doar să apeși necontenit pe declanșatorul aparatului de fotografiat. Iar dacă cineva vrea să găsească peisaje pentru a face fotografii geniale, bun venit la Namibia. O ţară foarte fotogenică.

Înapoi zburăm din nou cu Olya. E prima zi când apar nori de furtună. Așa cum am spus mai devreme, Olya evită fronturile de furtună. Iar jos, prima dată după o lungă perioadă de timp, în albiile secate apare apa. Iar în Windhoek (capitala Namibiei) începe o adevarată ploaie tropicală. Cu toate acestea, e doar o picatură în marea de nisip …

Şi iată cea mai misterioasă imagine… Două păsări pe creasta de nisip.

La un an după Namibia, am realizat că vreau să merg acolo din nou. Acele peisaje nu-mi ies din minte și vreau să mai găsesc ceva. Altceva.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Psiholog Gabriela Romaneţ

  • Micleusanu Foto

  • RomanTolici.ro

  • Trailero

%d blogeri au apreciat asta: