Corpul fragmentat

de Gabriela Romaneț, psiholog clinician

oracoolblog.wordpress.com

Oglinda are importanta funcție de a lărgi aria percepțiilor propriului corp. Revenirea în fața oglinzii pentru explorarea corpului și relației dintre fragmentele corpului este prilej de a aduna într-un întreg părțile corpului. O dată corpul perceput ca întreg, imaginea de sine se suprapune peste imaginea corpului și se creează premisele integrării psiho-somatice în afirmația “Eu sunt”.

Un travaliu incomplet al acestei perioade, numită “stadiul oglinzii”, este semnalizat de angoasele de fragmentare (fantasma corpului îmbucățit), de dismorfo-fobii (când un organ al corpului nu este acceptat, motiv pentru care subiectul va apela la chirugie plastică sau la modelarea acelei părți neacceptate), de sentimentul de depersonalizare (când subiectul nu se mai recunoaște în oglindă sau când oglinda vede o altă persoană decât sine însuși), de diferențe între imaginea corpului și schema corporală (persoanele care refuză să se privească în oglindă pentru că oglinda nu redă imaginea corpului fantasmat sau persoanele care se percep mai frumoși sau mai urâți decât percep ceilalți, în majoritatea lor).

Corpul perceput ca un colaj de fragmente de corp este un corp nedescoperit ca un întreg și oricând gata pregătit să se rupă în fragmente. Fiecare fragment de corp poate avea autonomie proprie și poate fi considerat asemănător cu orice personaj sau obiect imaginat. Accentuând o parte a corpului în detrimentul altei, se creează iluzia corporală, o imagine fantasmatică a lui însuși. Mozaicul, puzzle-ul compus din fragmentele propriului corp cu fragmentele altor corpuri sau fragmentele naturii dau imaginea completă a lui sine însuși. De aici, încep jocurile imaginare, “Aș fi un … copac, de exemplu.”, jocurile de aparență prin suprapunerea fragmentelor corporale peste alte fragmente de obiecte, nevrozele (de exemplu, quassophobia) și sublimarea lor în artă.

Arno Rafael Minkkinen este un artist care folosește oglinda și oglindirea în suprafețe pentru a-și integra corpul în nuditatea naturii. Nu folosește hainele pentru că nu vrea să facă o poveste vizuală despre o cămașă sau un pantalon, ci creează povești ale corpului fragmentat, dar recuperat prin intermediul fuziunii cu pământul, apa și cerul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Psiholog Gabriela Romaneţ

  • Micleusanu Foto

  • RomanTolici.ro

  • Trailero

%d blogeri au apreciat asta: