Istoric film de animaţie (10)

…adunate şi la lume date de Monica Micleuşanu:)

Animaţia în Europa de Est

România (3)

Perioada de după 1990

Moartea lui Gopo, în 1989, a însemnat şi sfârşitul animaţiei româneşti clasice.

Studioul Animafilm, devenit între timp societate pe acţiuni şi fiind lipsit de sprijin din partea statului, a decăzut treptat, până la faliment în 2006. La fel s-a întâmplat şi cu Dacodac Studio: “…unul dintre primele studiouri profesioniste de animaţie, înfiinţat după revoluţie, mai exact în 1992, şi-a declarat falimentul în 2009”. …Însă până la acel moment “a reuşit să scoată primul feature film 3D realizat exclusiv în România, “Piccolo, Saxo et Co.”. Filmul a costat partea română 1,5 milioane de euro dintr-un total de 4,5 milioane. Deşi s-a depus foarte multă muncă pentru ca filmul să fie un succes, din păcate a fost un mare eşec. Pe site-urile de profil review-urile au fost deseori usturătoare”. (sursa: Cristian Scărlătescu)

„Aventurile lui Piccolo si Saxo” – coproducţie franco-română (Millimages/Dacodac) – reprezintă primul lung-metraj de animatie 3D realizat în România.

„Aventurile lui Piccolo şi Saxo” , 2006 – trailer

Minuscule”, serialul de animaţie, prezent la noi pe blog, produs de compania Futurikon/Franţa, în regia lui Hélène Giraud şi Thomas Szabo, este, se pare, realizat “în România de către Studioul Dacodac, de o echipă de excelenţi animatori români…” (sursa: UCIN)

Şi pentru că există deja un blog super specializat pe animaţie românească şi nu numai (găsiţi acolo interviuri cu regizori de filme de animaţie, animatori, profesori, filme de animaţie etc.) – www.animationmagazine.eu – o să mă rezum doar în a posta câteva scurt-metraje şi clipuri ale unor artişti animatori români pe care vreau şi eu, la rândul meu, să-i amintesc.

Câteva seriale de animaţie – Animat Planet (cu vocile celor de la Divertis) şi Planeta Moldova, care deşi au o tentă politică, au căpătat imediat fani, ceea ce arată că există public pentru aceste producţii.

Cel mai important proiect de animaţie a lui Matei Branea a fost, după cum afirmă pe blogul său, “Planeta Moldova Show” – două sezoane (2006-2007), episoadele fiind difuzate săptămânal de Televiziunea Română.

Branea 2 episoade…

“Lida si Kolea”, Planeta Moldova Show

“Prikoke”,  Planeta Moldova Show

Branea 2 clipuri…

“Panselutze”, videoclip Grupul Sanitar

“Invidia”, videoclip Planeta Moldova

şi alţi artişti…

Singurele festivaluri româneşti de animaţie – Anim’est Bucuresti şi Metrion Oradea – încurajează animatorii români să creeze scurt-metraje de animaţie. Printre aceştia îi amintesc pe: Felméri Cecilia, Sergiu Lupşe, Anton Octavian , Török Tihamér, Alexei Gubenco, Tudor Avrămuţ şi mulţi alţii.

“Excerpt”, 2007, Sergiu Lupşe

“Zgomot alb”, Marius şi Pandele

“Copacul urban”, Vali Chincişan – trailer

“Butter of a fly”, Makunouchi Bento & Vali Chincişan

“My Friend Is A Cloud”, Anton Octavian

“NOPERanimation update”, Noper

“Firul Ariadnei”, 2009, Bertóti Attila /coproducţie Ungaria România /fragment

„The Self Portrait of Andreea Bogdan”, Andreea Bogdan

Şi mai am de spus încă ceva… Singurul loc unde se poate studia animaţie este la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, unde am aflat (din întâlnirile cu prietenii mei!) că au predat şi predau profesori talentaţi şi dedicaţi acestei arte. Mi-ar plăcea să ştiu mai multe despre aceşti profesori, aşa că vă invit să scrieţi dacă vreţi pe blogul nostru… 🙂

Anunțuri
Comments
3 Responses to “Istoric film de animaţie (10)”
  1. Roman T spune:

    Am ajuns la liceul Tonitza in ’90 si mi-am urmat visul de a deveni animator, aplicand la singura sectie de animatie din tara, plin de sperante. Adevarul insa a fost crud. La Tonitza sectia de animatie era privita ca oaia neagra, neserioasa si stupida. „Ce faceti voi acolo, ma? Cracaleti?” ne spuneau colegii de la sectii „respectabile” precum pictura, sculptura, sau chiar moda(!). Culmea, unii din acei fosti colegi fac azi animatie… Un minunat profesor – Calin Giurgiu, a reusit sa-mi mentina incredea ca animatia este o arta demna de tot respectul. Pana la moartea lui tragica de acum cativa ani, s-a zbatut in zadar pentru infiintarea unei sectii de animatie ba la Universitatea de Arta, ba la ATF. Din pacate nu a reusit, fiind considerat un aiurit si un prea impatimit, de unii chiar nebun. Am renintat si eu la animatie, indreptandu-ma spre pictura si nu-mi pare rau, dar imi pare rau ca atitudinea fata de animatie a Sistemului este in continuare una de „Ce faceti voi acolo, ma? Cracaleti?”. Am toata admiratia pentru cei care fac astazi animatie, dar cred ca performantele reale in acest domeniu nu vor aparea atata timp cat el nu se studiaza la nivel superior.

    • Din pacate, ai dreptate! Cand am inceput sa scriu despre istoricul animatiei nu stiam la ce ma inham! Am fost bucuroasa sa descopar in Europa de Est si nu numai, (dar ma refer strict la zona asta pentru ca Romania face parte din ea), multi artisti geniali, pot spune, cu tehnici de animatie cat mai variate, animatii experimentale, din anii 50, 60…vezi fosta Cehoslovacie, Polonia…iar cand am ajuns la capitolul Romania m-a apucat o mare bucurie gandindu-ma la cati animatori de talent au fost in perioada Gopo, care au realizat f multe performante, fiind premiati la cele mai importante festivaluri din lume, basca mai aveam si noi unul la Mamaia…In fine, cand am ajuns „in zilele noastre”, am avut un mare blocaj, despre ce sa scriu, ce sa arat lumii, cu ce sa ma mandresc? Adica as avea cu cine ma mandri, dar, neobositul „dar” al romanilor, politica de gestionare a banilor din partea statului in sectorul cultural lasa intotdeauna de dorit!!! Oricum ar fi, apreciez eforturile celor de la Anim’est, de a organiza un festival de animatie. Poate ca incetul cu incetul o sa ne destupam si la capitolul asta, ca la film am inceput. Dar…si iarasi vin cu un dar, exista UNATC si alte facultati unde se studiaza filmul, pe cand animatia nu are nici macar o sectiune…asa ca imi pun toate sperantele in „cracaletii” pe care ii avem la ora actuala, poate o sa fie cativa mai cu mot care sa miste un pic sistemul blocat de mai bine de 20 de ani!!!

  2. Am citit ce a scris Roman si constat ca nimic nu s-a schimbat in felul cum este privita animatia.Eu am terminat sculptura,dar la final am facut pasul spre animatie,acum activand in acest domeniu.Si tin minte ca si atunci animatia era la fel de „binevazuta” de catre ceilalti colegi,mai „specializati”.
    Cativa entuziasti ai acestei frumoase arte au luat decizia ca trebuie schimbat ceva in aceasta stare de fapt si au depus o petitie prin care se cere infiintarea unei scoli de animatie,si la nivelul superior.
    Pentru ca animatia trebuie sa existe si in Romania.E tragic ca suntem singura tara din Europa fara o astfel de institutie.Si ca o constatare,pana si India are o astfel de scoala.In India fiind o adevarata piata pentru occidentali,mai ales din cauza preturilor foarte mici de productie.
    Daca doriti sa ajutati la promovarea acestei idei,va rugam sa semnati si dumneavoastra petitia:
    http://www.petitieonline.ro/petitie-p30700038.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Psiholog Gabriela Romaneţ

  • Micleusanu Foto

  • RomanTolici.ro

  • Trailero

%d blogeri au apreciat asta: