Fata fără corp

“În noaptea nașterii, trei Ursitoare

Intrară-n coliba-i cu pasuri ușoare.

Figurile ‘nalte de braț se luau,

La dreapta, la dreapta, în cerc jucau.

Se pare că ele în aer plutesc,

Atât de iute și-ușor se-nvârtesc.

Și-un glas se aude, întâia vorbește:

«Băiatul sosind, pe pământ ce va crește,

Ca pământul să fie tare, vârtos,

Să meargă în cale-i drept și voios».

Glasul se schimbă, a doua vorbește:

«Băiatul sosind, ce sub soare va crește,

Să fie ca soarele atât de frumos,

Să meargă în cale-i drept și voios».

Și glasul se schimbă, a treia vorbește:

«Băiatul sosind, ce în lume va crește,

Ca lumea să fie bogat cu prisos,

Să meargă în cale-i drept și voios».

Dar muma, ca mumă, nu fu mulțumită,

Mai mult vru pentru ființa iubită.

Atunci Ursitoarele se întorceau,

La stânga, la stânga, în cerc jucau.

Se pare că ele în aer plutesc,

Așa de iute și-ușor se-nvârtesc.

Piciorul abia pământul atinge,

Lampa ce arde vântul o stinge,

Și-un glas se aude în cor întreit:

«Să iubească adânc și nemărginit

Pe fata cea mai frumoasă din lume,

Ce nu există, nici n-are nume,

Deși trăiește o viață senină,

De flori țesută și de lumină!»”

Fata fără corp, versificat de Ronatti Roman după basmul lui Mihai Eminescu “Miron și Frumoasa fără corp”, Lazăr Șăineanu, “Basmele române” (Editura Minerva, București, 1978).

Foto credit: Mitoș Micleușanu

Anunțuri
Comments
2 Responses to “Fata fără corp”
  1. CerseAroxhero spune:

    Amazing, I did not know about that till now. Cheers.

  2. Ursitoarele la botez fac parte din traditia romanilor de sute de ani. Se observa in ultimii ani si “o materializare fizica” a acestei traditii prin spectacolul prezentat in timpul petrecerii de botez : URSITOARE LA BOTEZ.
    Acest spectacol se vrea sa fie ( si de cele mai multe ori reuseste ) o imbinare a traditiei si a nevoii de a aduce o pata de divertisment in timpul unei petreceri in care predomina mancarea, bautura, muzica si dansul.
    Si ce poate fi mai frumos decat sa fii parinte si sa auzi ceea ce fiecare parinte isi doreste pentru copilul sau : sanatate, fericire, minte… Bucuria este cu atat mai mare cu cat majoritatea firmelor de divertisment care au in program acest spectacol personalizeaza textul ursitei astfel incat in urarile ursitoarelor se vor regasi parintii, nasii si bunicii pruncului proaspat botezat!
    Pentru mai multe detalii privind traditia ursitoarelor la botez, puteti accesa site-ul ursitoare-la-botez.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Psiholog Gabriela Romaneţ

  • Micleusanu Foto

  • RomanTolici.ro

  • Trailero

%d blogeri au apreciat asta: